Începînd cu luna noiembrie 2013, la iniţiativa Preşedintelui Consiliului de Mediere, cu susţinerea Centrului de Promovare a Medierii ProMEDIERE, se desfăşoară seria de ore publice destinate medierii. Aceste ore publice sunt organizate la Biblioteca Publică de Drept şi sunt deschise spre participare tuturor celor interesaţi de mediere şi perspectivele acesteia. În cadrul orelor publice sunt diseminate pliante informative despre mediere iar la final participanţii primesc un Certificat de participare la ora publică.
Fiecare oră publică este prilejuită unei noi realizări al Centrului de Promovare a Medierii ProMediere,
cum ar fi – lansarea Primului buletin informativ despre mediere ”Medierea în Moldova”, lansarea noilor pliante informative (1 şi 2), prezentarea spotului publicitar privind medierea, calendarului, etc.
În cadrul seriei de ore publice au participat în jur de 130-150 de persoane. Participanţii s-au arătat interesaţi de instituţia medierii, au expus mai multe sugestii şi au adresat diverse întrebări legate de procesul de mediere, documentarea acestuia, perspectivele profesiei de mediator, etc.
În cadrul orelor publice se stabilesc legături şi se realizează un schimb de informaţii referitoare la subiectul propus. Atmosfera interactivă creează un cadru benefic pentru discuţii.

Seria de ore publice continuă. În fiecare lună la Biblioteca Publică de Drept este desfăşurată o oră publică destinată medierii. Participarea este gratuită. Pentru a aplica urmăriţi anunţurile publicate pe blogul www.promediere.wordpress.com


