În perioada 20-22 noiembrie 2023, o delegaţie formată din reprezentanții mai multor instituții guvernamentale din Republicii Moldova, din care au făcut parte Dna Felicia Chifa, Președintele Consiliului de mediere și Dl Iulian Paciurca, membrul Consiliului de mediere, au efectuat o vizită de studiu în Țările de Jos.
Scopul vizitei a constituit transferul bunelor practici în domeniul medierii către Republica Moldova, inclusiv demonstrarea avantajelor și modalităților de introducere a medierii garantate de stat.
În această perioadă au fost organizate întâlniri cu reprezentanţi ai “Council for the Judiciary”, „Mediators Federation Netherlands" și “Public Prosecution Service (SSR)”, District court of Breda.
Cu precădere au fost discutate aspectele ce vizează medierea garantată de stat, organizarea Federației mediatorilor, specificul medierilor în cauzele penale și non penale, procesul de mediere în instanțele judecătorești, programul educațional de mediere pentru judecători și procurori organizat de către SSR.
Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului la justiție pentru a trăi în demnitate”, finanțat de către Germania prin Programul global PNUD privind fortificarea statutului de drept, drepturilor omului, justiției și securității pentru pace și dezvoltare durabilă.






