Urmărim informarea cetăţenilor despre serviciul de mediere. Preluăm experienţa altor state, unde medierea are un succes mare şi experienţa Marii Britanii. Avem interviurile şi statisticile companiilor mari care sunt foarte satisfăcute de mediere pentru confidenţialitatea şi rapiditatea şi costurile reduse”, a declarat Felicia Chifa, preşedinta Consiliului de Mediere.
Oamenii de afaceri pot iniţia un proces de rezolvare amiabilă a litigiilor, prin contactarea Centrului de Mediere al Camerei de Comerţ şi Industrie al Republicii Moldova.
„Părţile depun o cerere la mediator, mediatorul examinează, primeşte în procedură, convoacă părţile în şedinţe. Se lucrează cu ambele părţi, în şedinţe comune sau individuale”, a menţionat Dionis Pascari, mediator la CEDR.
„Apariţia unui astfel de centru ar fortifica medierea pe întreg teritoriul republicii şi ar educa populaţia, în avantajele unei proceduri alternative de rezolvare a conflictelor”, a precizat Corina Cucu - mediator, acreditat CEDR.
„În asemenea situaţii este despovărată automat instanţa de judecată şi în urma unui asemenea exerciţiu părţile au de câştigat ambele. Împrumutăm de la britanici tehnicile de comunicare şi pregătirea pe care o au în acest domeniu”, a specificat Nicolae Marian, avocat şi mediator acreditat la CEDR.
„Este o cifră de 200 de medieri reuşite, anual, în Marea Britanie, astfel încât să ajunge şi noi la o rată de soluţionare a litigiilor cât mai înaltă, prin intermediul medierii”, a declarat Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiţiei.
La mediere se poate apela înainte sau pe parcursul procesului de judecată sau de arbitraj. Dacă ambele părţi convin să apeleze la mediere, procesul de judecată va fi întrerupt.
Sursa: http://trm.md/ro/economic/litigiile-comerciale-solutionate-pe-cale-amiabila/?fbclid=IwAR1WX0Ne7ZYrvFsBW0S10nBA1nm8e9ubectF_zdnRQ_PZFtH3DeVYiIossU





