Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

Consiliul de Mediere

A A A

Interviu cu Ana Cristina Margu, mediator în România, județul Râmnicu Vâlcea

Published on: Wed, 06/08/2016 - 20:26

„Suntem mediatori oriunde, oricând, și nu doar la birou. Cu toții ne dorim ca medierea să-și găsească binemeritatul loc în societate. Așadar, promovarea medierii constituie o îndatorire.”

 Mai întâi de toate, povestiţi-ne cum aţi decis să deveniţi mediator.

Decizia mea de a deveni mediator are o poveste lungă în spate. Întâi de toate, și mie mi s-a întâmplat, ca multor alte persoane, ca la o anumită vârstă și aflându-mă într-o anumită etapă a vieții, să mă mai întreb încă dacă ceea ce fac în plan profesional îmi aduce cu adevărat împlinire. Dacă inițial am fost convinsă că ceea ce îmi doresc este să îmi construiesc o carieră ca jurist, fiind licențiată în drept și având și un master în științele penale, a sosit clipa în care mi-a încolțit în minte ideea de a deveni mediator. Cum s-a întâmplat? Auzeam tot mai des despre această nouă profesie, în care intraseră deja câțiva foști colegi. Pe măsură ce aflam mai multe informații despre ceea ce presupune munca unui mediator, deveneam mai interesată. În sfârșit, după vreo doi ani de meditație asupra acestei schimbări din viața mea profesională, am făcut demersurile necesare intrării în rândul mediatorilor: am urmat cursul de formare a mediatorilor, am susținut examen, m-am autorizat și mi-am deschis biroul de mediere.

Care sunt domeniile pe care vă axaţi în mediere?

Despre domeniile în care mediez pot spune că acum, după ce timp de 3 ani de la autorizarea în profesie, și după ce am mediat în mai multe materii, prefer să mediez conflictele familiale.

Consideraţi că este nevoie de o specializare a mediatorului?

Nu știu dacă faceți referire la specializare ca fiind o chestiune în care mediatorul să dețină un atestat, o certificare scrisă, oficială, pentru că aici nu am un răspuns cert. Iar asta pentru că, dacă la început, după intrarea în profesie, oricare coleg mediator acceptă orice tip de cauză spre soluționare, din dorința de a învăța cât mai mult și a dobândi experiență, pe parcurs fiecare mediator își dă seama în ce domeniu excelează și astfel se axează pe acel domeniu. Nici un mediator nu poate ști decât după ce mediază în mai multe domenii, ce anume i se potrivește.

Cât de des oamenii apelează la mediere şi de ce ar trebui să o facă?

Nu pot afirma că la acest moment procedura medierii se bucură încă de utilizare pe scară largă. Iar asta întrucât există necesitatea unei promovări cu adevărat eficiente. Și aici mă refer la recomandarea medierii de către magistrați și alți profesioniști din mediul juridic, dar și la o schimbare legislativă, care să aducă omul în contact cu mediatorul. A existat o procedură de informare obligatorie privind avantajele medierii, însă a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate care a fost admisă și astfel oamenii care se confruntă cu conflicte/litigii, în număr foarte mare încă se adresează justiției clasice. Însă oamenii care se informează, în special în mediul online și citesc despre mediere pe blogurile mediatorilor, îi caută pe mediatori și doresc să-și medieze conflictele. Medierea și profesia de mediator au apărut în România în urmă  cu doar 10 ani, iar legea 192/2006 a suferit în acest răstimp o serie de modificări. Această instabilitate în plan legislativ și totodată o anumită rezistență din partea sistemului de justiție privind susținerea medierii ca procedură aptă, de altfel să degreveze instanțele de un număr uriaș de dosare și să ajute la diminuarea costurilor pe care le presupune actul de justiție, au făcut ca implementarea medierii să aibă un parcurs foarte lent. Oamenii au nevoie să fie informați despre existența unei alternative la justiția clasică, să se bucure de avantajele pe care le conferă alegerea medierii, de timpul scurt de soluționare, de economia de resurse financiare, de confidențialitate și evitarea stresului pe care îl trăiesc prin instanțe, uneori ani în  șir.

Care sunt etapele procedurii de mediere?

Ca etape ale procesului de mediere, avem întâi o etapă de pregătire a medierii. După ce mediatorul este contactat de părțile implicate în conflict, sau doar de una dintre părți, va avea loc o primă întâlnire, unde mediatorul află pentru ce i s-au adresat părțile, ascultându-le. Se realizează procedura de informare asupra avantajelor medierii. Există și situația în care se prezintă doar una dintre părți la mediator, și, în acest caz, partea învestește mediatorul, după încheierea unui contract de premediere, să trimită o invitație la mediere celeilalte părți. Mediatorul va prezenta părților beneficiile medierii, cadrul legal al procedurii, principiile care guvernează activitatea de mediere. O altă etapă este aceea în care părțile, informate fiind, decid în mod liber și conștient să își medieze conflictul. Se va încheia contractul de mediere între mediator și părți și se va negocia onorariul, se va stabili data ședinței de mediere. La intrarea efectivă în mediere, mediatorul va asculta din nou ambele părți, va face o analiză a conflictului, va cunoaște povestea în detaliu, oamenii din spatele poveștii, cu nevoile și interesele lor. Vor avea loc discuții, negocieri, care se vor încheia într-o singură ședință sau nu, până când părțile vor găsi soluția optimă, conformă cu nevoile și interesele fiecăreia dintre ele, o soluție reciproc avantajoasă. După ajungerea părților la acest acord, urmează redactarea acestuia și semnarea lui. Mediatorul îndrumă apoi părțile către următorii pași, acolo unde este cazul depunerii la instanță a acordului pentru a fi consfințit și a se pronunța, pe baza lui, o hotărâre judecătorească ce va cuprinde conținutul acordului de mediere, înțelegerea părților.

Cum colaborați cu avocații?

 Personal, nu am avut în mod necesar o colaborare permanentă cu avocații, ci doar în mod sporadic. Sunt însă deschisă colaborării cu aceștia oricând mi se solicită, și consider că putem face oricând o bună echipă care să ajute oamenii să-și stingă în modul cel mai eficient conflictele.

Dvs. sunteţi şi Vicepreședintele Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Vâlcea. Care este activitatea de bază a acestui organ?

Da, tocmai s-a încheiat primul an de mandat. Anul trecut Corpul Profesional al Mediatorilor s-a reorganizat la nivel teritorial și astfel în fiecare județ mediatorii au organe proprii de conducere, respectiv un președinte și doi vicepreședinți. Lucrăm în echipă în vederea unei promovări cât mai bune a medierii, realizăm o emisiune tv despre mediere, încheiem protocoale cu instanțele, cu autoritățile, avem întâlniri cu colegii noștri sub forma unor adunări sau ateliere de lucru. Avem în vedere organizarea unor conferințe și mese rotunde, cu participarea unor reprezentanți din rândul magistraților, avocaților, autorităților, în vederea dialogului interprofesional, a promovării și a susținerii activității mediatorilor.

Cum vă promovaţi dvs. ca mediator?

Promovarea mea ca mediator constă în principal în scrierea unor articole, pe care le public apoi pe web-site-ul meu, pe rețelele de socializare, realizarea unor materiale publicitare. Mediul online este un mediu propice promovării activității unui mediator și pot spune că m-au contactat foarte multe persoane care au aflat despre mediatorul Ana Cristina Margu de pe internet.

Cât de importante sunt cursurile de perfecţionare pentru un mediator?

Am participat la destul de multe cursuri de perfecționare și consider că mereu mai avem de învățat. Așadar, aceste cursuri sunt importante pentru mediatori.

Este medierea principala activitate căreia îiacordați timp, resurse și atenție?

Nu mai desfășor nicio altă activitate profesională actualmente, cu excepția activității desfășurată în cadrul biroului meu de mediere și a activității corespunzătoare funcției de vicepreședinte al Corpului Profesional județean al mediatorilor. Consider că este ceea ce am de făcut, îmi este suficient și acord atât de mult timp cât este posibil pentru acestor activități.

Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi mediatorilor din Republica Moldova?

Colegilor mei mediatori din Republica Moldova, în primul rând le doresc succes deplin în activitatea lor și le transmit cele mai bune gânduri. Apoi, le transmit, în special celor proaspăt intrați în profesie, să fie perseverenți și să aibă răbdare, pentru că în această profesie deosebit de frumoasă, de specială și nobilă, drumul către succes este unul sinuos. Apoi, să nu uite nicio clipă despre atitudine. Suntem mediatori oriunde, oricând, și nu doar la birou. Cu toții ne dorim ca medierea să-și găsească binemeritatul loc în societate. Așadar, promovarea medierii constituie o îndatorire. Promovarea propriului birou de mediere este importantă pentru a se face cunoscuți și a dobândi clienți. Succes maxim medierii și mediatorilor din Republica Moldova!