Consiliul de Mediere salută succesul conferinței internaționale „Promovarea medierii prin cooperare în Republica Moldova” și reconfirmă angajamentul pentru implementarea eficientă a reformei medierii
Consiliul de Mediere din Republica Moldova a participat activ în cadrul conferinței internaționale „Promovarea medierii prin cooperare în Republica Moldova”, desfășurată în perioada 28–29 mai 2025 la Chișinău. Evenimentul, organizat de Ministerul Justiției în parteneriat cu Uniunea Europeană și Consiliul Europei, cu sprijinul BERD, PNUD, UNICEF Moldova, GIZ și Organizația Europeană de Drept Public, a reunit peste 150 de participanți – oficiali, experți și practicieni din 10 țări europene, reprezentanți ai autorităților din sistemul judiciar și ai organizațiilor internaționale.
Conferința a fost deschisă de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care a reafirmat angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a transforma medierea într-un mecanism eficient și accesibil pentru cetățeni. Aceasta a subliniat importanța alinierii la standardele europene prin noua Lege privind medierea și statutul mediatorului, care urmează să transpună Directiva 2008/52/CE și să introducă examinarea prealabilă obligatorie a anumitor litigii prin mediere, înainte de sesizarea instanțelor de judecată.
Ministra a evidențiat beneficiile medierii în reducerea presiunii asupra instanțelor și în promovarea unei justiții mai prietenoase, bazate pe dialog și consens.
În cadrul sesiunilor tematice din prima zi, experții internaționali au prezentat modelele de reglementare și aplicare a medierii în Italia, Slovenia, Bulgaria și Țările de Jos. Au fost discutate aspecte legate de medierea civilă, comercială, familială și penală, precum și rolul formatorilor, al actorilor ai justiției, reprezentații profesiilor conexe justiției și al instanțelor în dezvoltarea unei culturi solide a medierii.
Un moment deosebit al conferinței a fost participarea delegației Ministerului Justiției din Italia, condusă de ministrul Carlo Nordio, care a evidențiat în discursul său valoarea medierii pentru întregul ecosistem social și juridic. „Medierea nu este o opțiune, ci o necesitate. Fără ea, riscăm ca justiția să fie doar declarată, nu și aplicată”, a declarat ministrul italian.
A doua zi a conferinței a fost dedicată discuțiilor tehnice privind proiectul noii Legi a medierii și statutului mediatorului, aflat în proces de elaborare de către Ministerul Justiției. Reprezentanții Consiliului de Mediere au avut un rol activ în consultările cu organele profesionale și partenerii europeni, contribuind la clarificarea unor aspecte esențiale legate de formarea profesională a mediatorilor, asigurarea calității serviciilor de mediere și mecanismele de accesibilitate pentru categoriile vulnerabile.
Consiliului de Mediere a subliniat importanța cooperării între actorii instituționali și partenerii internaționali pentru consolidarea acestui domeniu:
„Medierea trebuie să devină o normalitate în soluționarea litigiilor, nu o excepție. Consiliul de Mediere va continua să contribuie activ la crearea unei infrastructuri durabile, la profesionalizarea mediatorilor și la conștientizarea publicului larg cu privire la beneficiile acestui instrument.”
Conferința are loc într-un context favorabil, după intrarea în vigoare, în vara anului trecut, a noilor prevederi din Legea privind asistența juridică garantată de stat. Acestea permit accesul la mediere garantată de stat pentru persoanele cu venituri reduse, minorii, tinerii până la 21 de ani și persoanele cu dizabilități. De asemenea, Guvernul a aprobat recent un proiect de lege care extinde categoriile de persoane eligibile pentru asistență juridică calificată parțial gratuită.
Consiliul de Mediere își exprimă recunoștința față de toți partenerii naționali și internaționali implicați în organizarea acestui eveniment de referință și își reconfirmă angajamentul de a promova o justiție centrată pe nevoile reale ale cetățenilor.