Prin Hotărîrea Consiliului de Mediere din Republica Moldova nr. 30 din 24.04.2018 a fost stabilită data de 20 februarie ca fiind Ziua Națională a Mediatorului în Republica Moldova.
Consiliul de mediere vă invită la ”Ziua Ușilor Deschise„ la data de 20.02.2020 la sediul Consiliului de mediere din mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 124 B, bir. 216, în intervalul orelor 10:00 - 17:00, cu ocazia ZILEI MEDIATORULUI.
În cadrul ”Zilei Uşilor Deschise„ toți doritorii vor avea posibilitatea de a afla informație utilă despre mediatori și procedura de mediere, iar fiecare oaspete va primi materiale informative.
Concomitent evenimentul va avea loc și în localitățile Republicii Moldova: mun. Bălți, or. Ungheni, or. Edineț, mun. Orhei.






