Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

Consiliul de Mediere

A A A

Interviu cu Petru Mustateanu, mediator, Bucureşti, România

Published on: Thu, 11/17/2016 - 11:31

“Rolul mediatorului este tocmai acela de a naşte acele întrebări pe care oamenii nu şi le-au pus niciodată”

Ce a stat la baza motivației dvs. de a deveni mediator? 

În general mirajul medierii este seducător pentru toţi cei care află despre această profesie, aşa cum este ea prezentată ca modalitate legală de a oferi oamenilor aflaţi în dispute libertatea de a-şi alege propriul bine, mediatorul deblocând dialogul acestora prin tehnici de comunicare. Acest miraj a coincis cu dorinţa de reorientare profesională pe care mi-o doream la acea vreme şi, în ciuda obstacolelor pe care această profesie le-a avut, am insistat să cred în ea şi să o văd ca pe o şansa a societăţii de a schimba percepţiile oamenilor, de a-i face mai buni, mai toleranţi, şi în acelaşi timp o şansă pentru mine să mă exprim profesional în zona de transformare a omului interesat de răul celuilalt în omul concentrat pe propriul bine.

 

Cum decurge o zi din viața unui mediator? 

Mi-ar fi plăcut să spun că o zi din viaţa unui mediator decurge doar ca în filmele despre mediere pe care le-am văzut la tv, că merg la birou unde îmi savurez cafeaua, apoi clienţii încep să vină, iar şedintele de mediere sunt unele în care se produc minuni, clienţii au revelaţia binelui şi odată cu ea şi transformarea filosofiei de viaţă. În realitate, lupta cea mare este pentru promovarea profesiei şi a profesionistului, iar  promovarea se face cel mai bine relaţionând. Ştim bine că justiţiabilii sunt educaţi să se adreseze prima data unui avocat, iar o relaţie bună cu cât mai mulţi avocaţi poate fi cheia către o agendă plină a biroului de mediere. În egală măsură notarii, executorii judecătoreşti, practicienii în insolvenţă pot fi nişte factori de promovare a serviciilor de mediere. Dar, pentru acest lucru trebuie în primul rând noi înşine să fim convinşi că suntem mediatori. Dacă suntem mediatori doar în orele de program, iar în afara biroului suntem indiferenţi sau mai rău, intoleranţi, ne va lipsi şi succesul profesional pe care ni-l dorim. Dacă ajungem că atunci când se fac glume despre mediere toate privirile din grup să se întoarca spre noi suntem pe drumul cel bun. Sigur că la început oamenii vor fi reticenţi, dar când vor fi martorii rezultatelor noastre vor începe să prindă încredere şi vor vrea să beneficieze de serviciile noastre. Sunt zile în care viaţa de mediator decurge şi aşa ca în filme, iar acele zile ne ofera satisfacţii cât pentru toate celelate. În zilele în care nu am clienţi şi nici întâlniri, scriu articole despre mediere pe care le propun spre publicare ziarelor on-line cu specific juridic, iar când iau pauză de la scris articole, învăţ. Formarea continuă este esenţială pentru a putea obţine rezultate în mediere. Situaţiile de viaţă sunt complexe, iar oamenii aşteaptă de la mediator să facă o minune, să le deschidă o cale de comunicare pe care ei îşi doresc să o vadă. Librariile sunt pline cu cărţi despre comunicare şi psihologie aplicată, cărţi care oferă instrumente utile unui mediator interesat. În egală măsură noţiunile de drept şi noutăţile juridice sunt utile pentru soluţionarea cazurilor complexe în care părţile se află deja într-un proces aflat pe rolul instanţelor de judecată.

 

În ce domeniu al medierii vă regăsiți cel mai mult?

Orice tip de dispută este o provocare pentru un mediator, dar unele ne aduc satisfacţii mai mari decât celelalte. Când ai în faţă oameni care au de ales între bine şi rău, lucrurile sunt simple. Provocarea este atunci când oamenii au de ales între bine şi bine, sau între raţional şi emoţional, ori între mama şi tata. Cel mai complex domeniu al medierii este cel al conflictelor de familie. Încărcătura emoţională este foarte mare, iar deciziile pot fi luate chiar şi împotriva propriilor interese, doar în baza unui impuls emoţional. Principiul interesului superior al copilului este definit evaziv de normele juridice, iar lupta este pentru a oferi în viaţa copiilor ambii părinţi cât mai mult timp, un buget cât mai mare pentru creştere, întreţinere şi educare şi, cel mai important, doi părinţi care să se respecte, înţelegând că pot renunţa la a mai fi soţ şi soţie, dar niciodata nu pot renunţa la a mai fi părinţi. Medierea familială este domeniul în care mă regăsesc cel mai mult, pentru că simt că pot produce schimbările pe care nici o altă profesie nu le poate aduce. Divorţul familiilor cu copii minori poate aduce rezultate grave şi ireparabile, atunci când el se produce nesupravegheat, în baza impulsului de moment al soţilor, conduşi de emoţii negative spre decizii devastatoare pentru propriii copii.

În egală măsură medierea penala are o latură în care putem aduce un plus de bine, atât cetăţenilor, cât şi societăţii. În cazul minorilor care comit infracţiuni sau al adulţilor foarte tineri, o a doua şansă poate fi cheia spre a deveni un cetăţean bun. Alternativa ar fi ca minorul să ajungă în sistemul penitenciar, unde există riscul de a avea modele negative şi de fi pierdut în tabăra infracţională pe viaţă.

 

De obicei, ce atmosferă persistă la începutul procedurii de mediere? Cum este comportamentul părților?

Prefer să nu mă raportez la tipare comportamentale şi să respect unicitatea fiecărui individ, a fiecărei situaţii şi implicit a fiecărei medieri. Tendinţa de a pune şabloane pe situaţii de viaţă produce riscul de a ne îndrepta spre o direcţie incorectă. Atitudinea faţă de conflict, faţă de mediere, faţă de interlocutor sau de mediator este dată de multitudinea factorilor ce au condus la la acel context. Dacă ar fi să identific o constanţă, aceea ar fi neîncrederea pe care o regăsim în atitudinea participanţilor la mediere în toate tipologiile, de la individul sonor şi revendicativ, până la temătorul blocat în tăcere. Dar, dacă începutul medierii este divers, finalul este de cele mai multe ori uşor de recunoscut pe chipul participantilor la mediere. Revelaţia identificării soluţiei win-win pe care părţile nu o puteau vedea până atunci este însoţită de un zâmbet de satisfacţie uşor de recunoscut. În plus, faptul că părţile sunt lăsate să vorbească şi convingerea că soluţia finală le aparţine sunt motivele pentru care oamenii îşi doresc să respecte acea soluţie, făra a avea nevoie de un titlu executoriu, întrucât soluţia aceea este creaţia lor, mediatorul fiind doar un facilitator al comunicarii.

 

Ați empatizat mai mult decât era cazul în anumite medieri?

Inevitabil primele medieri sunt însoţite de capcana profesională de a empatiza mai mult decât este cazul. După primul divorţ am avut insomnii câteva zile la rând. Mă simţeam responsabil de destrămarea unei familii şi de soarta copiilor, care din acel moment nu mai aveau împreună ambii părinţi. Mi-a trebuit timp şi lectură să înţeleg că divorţul acela oricum ar fi avut loc şi că medierea pe care am condus-o a ajutat părţile să ia cea mai bună dintre deciziile care se puteau lua odată cu desfacerea căsătoriei. Cu timpul ajungem să ne concentrăm atât de mult pe identificarea tipologiilor umane, pe tehnicile de mediere, pe identificarea nevoilor din spatele poziţiilor iniţiale, astfel încât nu mai vedem drama, ci litigiul. Întrebarea potrivită aduce răspunsul potrivit, iar rolul mediatorului este tocmai acela de a naşte acele întrebări pe care oamenii nu şi le-au pus niciodată. Empatia nu este prietena unui mediator bun, el trebuind să fie exact, mintea limpede care vede litigiul dincolo de emoţii.

 

În ce mod este privită activitatea dvs. de către alți mediatori? Prin ce vă diferențiați?

Nu m-am considerat niciodată diferit de ceilalţi colegi. În afara articolelor despre mediere apărute în publicaţiile juridice în care promovez mai mult profesia şi mai puţin profesionistul Petru Mustateanu, şi a determinării de a crede în această profesie cu orice risc, cred că întreg corpul profesional îşi face treaba la fel de implicat şi că rezultatele medierii sunt spectaculoase în egală măsură la toţi colegii mei. Refuz să cred în sitagma “cel mai bun” indiferent de contextul în care ea este folosită, dar insist să cred în omul potrivit la locul potrivit.  Oamenii îşi aleg mediatorul după recomandări, după felul în care îl percep la prima întâlnire, după renume, după onorariu, am avut situaţii când părţile au refuzat să mă angajeze pentru că doreau un mediator de genul feminin, alte situaţii când părţile m-au angajat doar pentru că aveam biroul mai aproape de locuinţa lor, iar situaţiile de viaţă sunt infinite. Ceea ce sunt şi ceea ce recomand este să transformăm medierea într-un stil de viaţă, iar în felul acesta clienţii vor începe să vină vazând că suntem cu adevărat ceea ce afirmăm că suntem.

 

Care este cea mai mare bucurie a unui mediator?

Personal cred că îmi produce o bucurie aparte să primesc clienţi noi la recomandarea unor clienţi avuţi cu mult timp înainte. Este forma de recunoaştere a profesionalismului cea mai concretă, aceea în care părţile sunt atât de mulţumite de ceea ce li s-a întâmplat în relaţia contractuală cu mine încât simt nevoia să mă recomande şi altora aflaţi în situaţii asemănătoare. Dacă o strângere de mână sau un zâmbet de satisfacţie la finalul unei medieri încheiate cu succes poate fi interpretată ca o evaluare de moment, recomandarea prietenilor să apeleze la serviciile mele este dată cu convingerea fermă ca au fost la un moment dat în faţa unui mediator care poate aduce un plus de bine în viaţa oamenilor aflaţi în situaţii încordate. 

 

Ați putea recomanda câteva metode de promovare mediatorilor din Republica Moldova?

În Romania am experimentat promovarea medierii în multe feluri, de la distribuirea de pliante în pieţe şi judecătorii şi pâna la obligativitatea informării despre avantajele medierii, însă cred că toate au fost făcute în grabă, fără să ţină cont de faptul că medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă procedurii şi profesionistului. Sigura creştere a numărului de clienţi am remarcat-o după ce persoane cunoscute din politică şi show-bizz au făcut public faptul că au fost părţile unei proceduri de mediere. Personal, cred că obligativitatea nu este o soluţie, dar sancţionarea celui care a deschis o acţiune în instanţă, fără să fi încercat soluţionarea litigiului prin mediere în prealabil şi care pe final pierde, solicitând serviciile instanţelor cu rea-credinţă, poate fi un factor determinat de poziţionare a serviciilor de mediere într-un loc onorant, alături de restul metodelor de soluţionare a litigiilor.