Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

Consiliul de Mediere

A A A

Archive

Titlusort descending Descriere Post date
Mediatorii de pe cele două maluri ale Prutului își unesc forțele în vederea susținerii reciproce a intereselor profesionale 09/20/2016 - 09:40
Câștigătorii concursului de eseuri, cu genericul "Rolul medierii în dezvoltarea unui stat democratic"

Consiliul de Mediere din Republica Moldova anunță câștigătorii concursului de eseuri, cu genericul "Rolul medierii în dezvoltarea unui stat democratic"
Cei care au respectat condițiile de bază și au reușit să impresioneze comisia Consiliului de Mediere sunt:

03/31/2017 - 17:01
Consiliul Europei a organizat la data de 17.02.2021 o conferință la nivel înalt dedicată încheierii Programului „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”

Sistemul de justiție penală: încheierea unui program de trei ani al Consiliului Europei

02/18/2021 - 10:39
Înscriere la Cursul de formare continua pentru mediatori Modulul III ”Gestionarea biroului de mediere”, 10 ore, pentru 29 septembrie 2018

  Înscriere la Cursul de formare continua pentru mediatori Modulul III ”Gestionarea biroului de mediere”, 10 ore, pentru 29 septembrie 2018, la completarea grupei cu 9 mediatori (daca vor fi mai putini, trecem la sambata viitoare).

 

09/24/2018 - 16:40
Premieră! 65 de persoane și-au primit certificatul de mediator 08/01/2016 - 17:52
Proba verbală examenul de atestare a mediatorilor 31 mai 2018

Astăzi, in incinta Ministerului Justiției, a avut loc examenul de atestare a mediatorilor la care au participat 26 de persoane.

05/31/2018 - 14:21
Workshop "Medierea în organizaţii", desfăşurat la Odesa

În luna septembrie, anul curent, la Odesa s-a desfăşurat workshop-ul „Medierea în organizaţii”, în cadrul căruia au participat, în calitate de experţi, Svetlana Gorea, preşedintele Consiliului de Mediere şi Svetlana Haraz, mediator şi şefa Catedrei Asistență Socială ș

09/29/2016 - 16:28
ZIUA MEDIERII LA ULIM

04/22/2019 - 09:16
"SMART LEARNING" SRL

03/20/2019 - 14:16
20 Februarie - Ziua Națională a Mediatorului

02/19/2021 - 12:08
65 de mediatori au fost atestaţi de Ministerul Justiţiei 08/01/2016 - 17:55
A fost stabilită data desfășurări examenului de atestare a mediatorilor

Sâmbătă, 28 mai 2016, ora 08:30 se va desfășura proba scrisă a examenului de atestare a mediatorilor, iar luni, 30 mai, ora 17:30 se va desfășura proba verbală a acestuia. Examenele vor avea loc în incinta Ministerului Justiției, pe adresa mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 82. 

05/06/2016 - 10:07
A fost stabilită data desfășurări examenului de atestare a mediatorilor

Vineri, 30 iunie 2017, ora 14:30 se va desfășura proba scrisă a examenului de atestare a mediatorilor, iar proba verbală a acestuia se va desfășura în două etape, vineri, 07 iulie 2017, ora 10:00, și luni, 10 iulie 2017.

05/25/2017 - 20:55
A fost stabilită data desfășurări examenului de atestare a mediatorilor

A fost stabilită data desfășurări examenului de atestare a mediatorilor

 

 

10/18/2017 - 23:15
Academia de Administrare Publică

Academia de Administrare Publică este abilitată cu dreptul de a organiza cursuri de formare inițială a mediatorilor din anul 2010.

În perioada anilor 2013-2016 AAP a instruit 142 persoane:

05/04/2016 - 10:56
Acord de Parteneriat semnat dintre Consiliul de Mediere și Asociația Patronală a Companiilor de Colectare a Datoriilor din Moldova (APCD)

 

09/10/2014 - 15:19
Acord de parteneriat, semnat dintre Consiliul de Mediere și APCD 05/06/2016 - 12:47
Actele normative pentru aprobarea actelor normative întru executarea Legii cu privire la mediere nr. 137 din 03.07.2015 07/15/2016 - 11:02
Adresarea Preşedintelui

11/05/2013 - 09:38
Află ce oferă medierea şi cum poţi beneficia pe seama ei!

12/05/2013 - 10:31
Află și tu ce este medierea!

Dragi prieteni,

05/03/2018 - 14:32
Ai un conflict la locul de muncă ce te macină și nu te lasă să dormi liniștit? 10/18/2016 - 14:40
Ajutor

La această rubrică mediatorii vor găsi informaţii utile pentru desfăşurarea activităţii profesionale, materiale de referinţă pe diverse teme.

11/04/2013 - 16:36
Alege medierea!

09/05/2014 - 16:07
Ambasadorii medierii

Ambasadorii medierii sunt cei care, prin intermediul mass-mediei, conferinţelor, seminarelor, meselor rotunde etc., vor aduce la cunoştinţa publicului larg cele mai utile informaţii despre mediere.

04/22/2016 - 14:29

Pagini