Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

Consiliul de Mediere

A A A

Interviu cu Aurelian Cătălin Negreanu, mediator în România, Transilvania, Baia Mare

Published on: Thu, 06/23/2016 - 11:03

Deschide-ți mintea, identifică oportunitățile, adaptează-le mediului social și legal în care îți desfășori activitatea, găsește soluţia, pune-o în aplicare, perseverează și rezultatele pozitive nu au cum să nu apară!

În ce context ați devenit mediator?

Nu cred că pot defini un anumit context. Singura rațiune pe care am avut-o s-a axat în jurul unui singur concept: oportunitatea! O profesie foarte tânară, care nu are cum să meargă decât în sus. Adică să crească. Și, odată cu ea, să cresc și eu. Așa am gândit atunci și așa gândesc în continuare. Poveștile acelea cu „practic am fost mediator de când mă știu” sau „această nobilă profesie”, ca și când celelalte ar fi mai puțin nobile, le consider niște romanțe. Să fim seriosi ....nimeni nu accede și nu investește în ceva fără să se gândească la profit ! (râde) Și dacă practici medierea la cel mai înalt nivel profesional, ba chiar reușești să definești noi standarde, atunci poți trăi confortabil din această profesie și, din când în când, îți poți satisface și micile pasiuni ale vieții..

Ce domeniu al medierii vă este mai aproape de suflet?

Nu am preferințe. Principiile medierii sunt aceleași indiferent de materia juridică. Sigur că în domeniul penal, medierea devine de-a dreptul spectaculoasă prin efectele ei: „scapă omu’ de pușcărie, iese din arestul preventiv sau din închisoare”. Dar și în civil se poate întâmpla același lucru şi se pot obține rezultate spectaculoase. Vă dau un exmplu: doi soți cărora nu le lipsea absolut nimic, au venit cu scopul de a pune capăt căsătoriei lor și de a stabili aspectele legale și obligatorii cu privire la copilul lor minor. Ca profesionist, de-a lungul timpului, dobândeşti un simț în plus. Nu știu cum să-l definesc. Și pentru că nu încheiasem Contractul de Mediere dar avusesem suficient timp la dispoziție încât să-i cunosc, le-am propus să meargă într-o vacanță la Polul Nord ( fiind una din puținele zone de pe Terra pe care încă nu le vizitaseră ) urmând ca la întoarcere să ne apucăm de întocmirea documentelor. Rezultatul? M-au vizitat după aproximativ o lună, cu un comportament şi un entuziasm caracteristic perioadei adolescenței, declarând răspicat că împreună vor rămâne și împreună vor crește copilul. Vedeți? Rezultate spectaculoase în dreptul civil.

Dvs. sunteţi realizatorul emisiunii „Recurs la justiţie”. Care este scopul acestei emisiuni?

Inițial, emisiunea „Recurs la Justiție”, a fost gândită ca o portiță la regulile severe de publicitate pe care trebuie să le respectam în cadrul profesiei noastre. Într-un oraș relativ mic, cum este Baia Mare, să fii realizatorul unei emisiuni de profil, îți aduce o notorietate locală fenomenală. După 3-6 luni, aproape că nu mai trebuia să mă prezint în cercurile-țintă de socializare pe care trebuie să le frecventeze un mediator, dacă dorește să aibă succes. Pur și simplu eram cunoscut și ulterior recunoscut. Între timp, emisiunea săptămânală, care în prezent numără aproape 70 de ediții, a trecut dincolo de granițele Maramureșului, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Sigur, oportunitatea pe care eu am întrevazut-o atunci, am pus-o la dispoziția tuturor colegilor mediatori însă foarte puțini au profitat de ea. Unii au înţeles că fără publicitate, mai ales într-o cultură socială prea puțin familiarizată cu Instituția Medierii, e foarte puțin probabil să reușești fără expunere media.

Cît de imporantă este colaborarea dintre mediatori şi sistemul judiciar?

Crucială ! Cel puțin eu așa o consider pentru că m-am orientat tot mai mult către acea categorie de clienți care, în urma participării la procesul de mediere, pot măsura la modul concret rezultatele muncii pe care o prestez. Profesionistul din mine urmărește, până la obsesie uneori, satisfacția clienţilor și niciodată n-am acceptat o speță pe care am întrevazut-o ca fiind fără finalitate. Cu alte cuvinte, n-am luat degeaba banii oamenilor. Iar discuția pe aceasta temă poate continua.

Care sunt cele mai eficiente modalităţi de promovare ale unui mediator?

Notorietatea! Notorietatea și toate sinonimele acestui cuvânt. Aceasta trebuie urmarită în identificarea modalitătțlor eficiente de promovare. Notorietatea se clădește în timp și nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că, odată ce am scris pe ușa biroului cuvântul „mediator”, clienții vor da năvală. Așadar, după ce am înțeles de ce facem promovare, putem să identificăm și modalitățile eficiente prin care facem promovare. Sesizați, vă rog, diferența de optică pe care o propun. Mai departe consider că, cea mai eficientă modalitate de a te face cunoscut, este felul prin care îți prezinți serviciile. E simplu! De ce cadourile se împachetează? Pentru ca ele sunt, de obicei, comune. Dar ambalajul face diferența! Sigur că aș putea să vă enumăr canalele clasice de promovare: prezența activă și eficientă pe internet, prezența în mass-media, prezența la conferințe, etc. Dar și acestea trebuiesc făcute de așa natură încât să lase o amprentă clară a unicității profesionistului. Altfel? Apă de ploaie. Iar rezultatele se vor lăsa greu așteptate. Să știți că în profesia de mediator, succesul nu este obligatoriu. Dar, cu siguranță, este posibil. Și chiar la nivel înalt. Estimez că în aproximativ 10-15 ani, după ce Instituția Medierii va căpăta notorietate, mediatorilor le va fi mult mai ușor. Dar cine construiește acum, va culege atunci cele mai bune roade.

De obicei, ce comportament au părțile care optează pentru mediere?

Interesantă întrebare! Cred că în procent de 100% părțile încearcă să te atragă de partea lor pe parcursul procesului de mediere. Oamenii simt forța și siguranța pe care o emani ca mediator și nu întotdeauna le convine această situație. Adică ei urmăresc instinctiv să nu mai fii neutru şi imparțial și să părăsești acea zonă în care îți permiți să jonglezi ţi să deții controlul. Pierderea controlului, din punctul meu de vedere, va conduce de cele mai multe ori către un eșec al procesului de mediere. Altfel ? Părțile au un comportament decent. :) (râde)

Care este rolul mediatorului în timpul unei ședințe de mediere?

Nu știu! Și vă rog sa nu mă desconsiderați pentru acest răspuns. Chiar nu știu! Însă întotdeauna aștept, ca în funcție de particularitățile fiecărui proces de mediere pe care îl angajez, să-mi descopăr rolul. Chiar atunci....în mijlocul dezbaterilor. Sigur, pot să vă înşir toate aspectele teoretice la care fac referire manualele, cursurile sau legile privind rolul mediatorului. Dar pe aceastea le găsiți cu uşurința și dumneavoastră. Știți ce te ține prezent în piață? La piața conflictelor, mă refer...... Provocarea ! Știți ce te propulsează înspre zona leader-ului de piață ? Soluția pe care o identifici fiind cea mai potrivită ca răspuns la provocare. Deci, repet: rolul meu, al mediatorului, este să identifice soluția! Acea soluție care să conducă părțile către o soluție convenabilă amândurora și care, în acelasi timp, datorită rezolvării favorabile, sa te mențină în top ca profesionist.

Cum trebuie să fie reputația unui mediator?

Vedeți? Iar mă ispitiți să vă reproduc fraze consacrate din manuale și chiar nu vreau să devin dogmatic.(răde). Profit de multele sensuri ale limbii române și am să iau întrebarea ca făcând referire la reputația prestării serviciilor de către mediator. Adică a stabilirii „cotei lui de piață”. Și vă spun că este foarte greu de stabilit. Din perspectiva mea, reputația profesională a unui mediator este direct proporţională cu cazurile rezolvate. Nu neapărat cu numărul acestora cât mai ales raportate la difilcutatea şi importanța lor, dacă vreţi, chiar măsurabilă în cuantumul onarariului încasat. De exemplu: soluționarea unui conflict sau litigiu economic cu mize financiare şi economice considerabile, va cântări, cu siguranță, mult mai greu decât un divorț. Da! Dar dacă acel divorț are ca participanți, un renumit cuplu din show-biz? Sau din lumea politică? Sau pe oricine care posedă o notorietate în societate? Cu siguranță se vor schimba perspectivele percepției reputației acelui mediator.

Care ar fi sfaturile dvs pentru mediatorii moldoveni?

Nu mă pot erija într-un sfătuitor autentic. Dar pot da exemplul meu. Si mă refer aici la faptul că, în România, în urmă cu mai bine de 3 ani, mai exact, la 6 luni după obținerea dreptului de practică, după ce am constatat că în mediere, ca de altfel în oricare alt domeniu de activitate, dacă stai cu fundul pe scaunul din birou şi cu mâinile încrucișate, poți „muri de foame”, am conceput produsul ţi brand-ul de „divorț online”. Nu, nu am inventat apa caldă în mediere sau în materie legislativă. Pur și simplu am adulmecat piața, am constatat nevoile potențialilor clienți și m-am îndreptat cu zel spre ei. Azi, datorită acestui produs-serviciu, dar și al altora pe care le-am conexat acestuia, cu siguranță sunt un leader în domeniu, pe piața conflictelor din România, referindu-mă doar la breasla mediatorilor. Așadar, deschide-ți mintea, identifică oportunitățile, adaptează-le mediului social și legal în care îți desfășori activitatea, găsește soluţia, pune-o în aplicare, perseverează și rezultatele pozitive nu au cum să nu apară. Știți ce reprezintă medierea? O nouă formă de a înfăptui justiția. Justiția clasică este înlocuită de justiția părților prin aplicarea justiției restaurative, dacă vreți. Am spus nouă, cumva ?? Atunci sigur e o oportunitate imensă de exploatat. De ce ? Simplu! Tocmai pentru ca e nouă !

În viitor, vedeţi o posibilă colaborare dintre mediatorii din Moldova şi cei din România?

Îmi cer scuze, dar nu înțeleg pe deplin întrebarea. De ce în viitor ? Dar acum, cine ne împiedică ? (râde).